Agresivitatea este definită ca fiind orice comportament ostil, distructiv al unui individ. Poate fi îndreptată împotriva altor persoane, obiecte sau animale, precum şi împotriva fiinţei proprii, ca autoagresivitate. Agresivitatea poate fi verbală şi fizică, aplicată direct sau indirect asupra victimei, manifestă sau pasivă. De exemplu, încăpăţânarea, tărăgănarea lucrurilor, opoziţia tăcută, stilul „spune ca el, dar fac ca mine” sunt forme de agresivitate pasivă.

Nu orice comportament agresiv constituie un act antisocial, după cum nu orice act antisocial este însoţit de agresivitate. De pildă, agresivitatea sportivilor în timpul competiţiei nu este un act antisocial. Furtul din buzunare este un act antisocial, dar nu este însoţit de violenţă ori agresivitate.

Agresivitatea poate lua o varietate de forme, care pot fi exprimate fizic, sau comunicate verbal⁠ sau non-verbal: inclusiv agresivitatea anti-prădător, agresivitatea defensivă (indusă de frică), agresivitatea de prădător, agresivitatea de dominare, agresivitatea inter-masculină, agresivitatea rezident-intrus, agresivitatea maternă, agresivitatea specifică a speciei, agresivitatea legată de sex, agresivitatea teritorială, agresivitatea indusă de izolare, agresivitatea iritabilă, și agresivitatea indusă de stimularea creierului (hipotalamusului). Există două subtipuri de agresivitate umane:

• subtipul controlat-instrumental (cu scop sau orientat spre un scop);
• subtipul reactiv-impulsiv (care de multe ori provoacă acțiuni incontrolabile inadecvate sau nedorite).

Frustrarea este una din principalele surse ale agresivităţii umane. Frustrarea (lipsirea) de obiect şi frustrarea de relatii sociale conduc la manifestări ostile, distructive, din partea celui frustrat. De asemenea, copiii au, în general, o toleranţă mai scăzută la frustrare decât adulţii.

Teama, anxietatea constituie o altă sursă importantă a agresivităţii. De multe ori, copiii (dar şi adulţii!) care nu îşi pot exprima teama prin cuvinte, se comportă agresiv atunci când se simt angoasaţi sau ameninţaţi. Agresivitatea copilului se manifesă uneori chiar asupra obiectului care îi produce teamă: copilul aruncă cu pietre în căţeii de care se teme, îşi loveşte părintele care l-a ameninţă cu retragerea iubirii („Eşti copil rău, nu te mai iubesc”) sau cu părăsirea („Plec la alt copil”). Un copil cu un ataşament nesecurizat faţă de părintele său este greu de consolat atunci când este separat de acesta, iar în momentul revederii, în loc să se bucure, copilul se manifestă agresiv faţă de el: îl ceartă, îl loveşte, îl muşcă, plânge, urlă. Şi adulţii se pot comporta similar atunci când se simt ameninţaţi sau anxioşi.

Mediul familial şi social agresiv, violent şi antisocial contribuie în mare măsură la dezvoltarea conduitei agresive şi violente, dar şi a celei antisociale la copii şi tineri. Familiile marcate de violenţă domestică, mediile sociale sărace, defavorizate, unde violenţa şi delincvenţa devin normale, distorsionează complet percepţia acestor atitudini şi conduite, copiii valorizându-le aşa cum au văzut că fac adulţii sau însuşindu-şi-le în lipsa oricărei forme alternative de comportament. Cu alte cuvinte, fac şi ei ce au văzut în familia lor şi în mediul în care au crescut.

Au fost identificaţi şi alţi factori favorizanţi ai agresivităţii: canicula, aglomeraţia urbană, durerea fizică sau boala. Prin urmare, în asemenea condiţii aflate dincolo de controlul nostru este important să ţinem seama că noi înşine, dar şi cei din jurul nostru, mai ales copiii, au o toleranţă mai scăzută decât de obicei la frustrare şi de aceea ne putem manifesta cu toţii mai agresiv decât de obicei.

"Agresivitatea este înnăscută" susține Sigmund Freud dar și Konrad Lorenz. Oamenii se nasc cu predispoziția sau impulsul de a fi violenți și de a agresa. Cum nu se poate înlătura, trebuie, prin educare, găsite modalități nedistructive de canalizare a energiei negative. Există niște factori care influențează agresivitatea:

• influențe neuronale - există anumite zone ale cortexului care, în urma stimulării electrice, facilitează adoptarea de către individ a comportamentului agresiv
• influențe hormonale - masculii sunt mult mai agresivi decât femelele datorită diferențelor de natură hormonală
• influențe biochimice - creșterea alcoolului în sânge, scăderea glicemiei pot intensifica agresivitatea.

Provocarea verbală, dar şi fizică constituie adesea o sursă sigură pentru un comportament agresiv atât la copii, cât şi la adulţi.

Urmărirea materialelor video cu caracter violent şi pornografic, jocurile violente pe calculator, duc la intensificarea şi creştera frecvenţei comportamentelor agresive, violente şi antisociale, cu atât mai mult cu cât accesul copiilor la astfel de materiale (pe internet, în presă sau la televizor) are loc la vârste mai mici. Se produce o desensibilizare a copiilor faţă de suferinţa altor persoane sau a animalelor, mai curând decât un catharsis, aşa cum se afirmă adesea, putându-se ajunse la comiterea unor acte de sadism chiar din partea unor copii cu vârste foarte mici, la abuzuri fizice, verbale şi chiar sexuale comise de adolescenţi şi copiii împotriva altor copii. Faptele şi statisticile stau mărturie în acest sens.